- Home
- Page
Termeni și condiții RAPOARTE AGL
Termeni și condiții RAPOARTE AGL
Ultima actualizare: 15 Noiembrie 2024
Advanced Gemological Laboratory (AGL) își fundamentează rapoartele de expertiză prin intermediul a celor doi experți pregătiți la cele mai înalte standarde, ca urmare a absolvirii cursurilor de pregătire ale Institutului American de Gemologie (GIA), dobândind astfel certificarea și recunoașterea internatională a Institutului American de Gemologie (GIA), dar și prin intermediul instrumentelor de vârf folosite în expertiză. Concluzia finală a expertizei AGL este rezultatul analizei separate a celor doi experți.
Predarea, documentarea și returnarea articolelor
La predarea unei bijuterii, pietre montate sau pietre nemontate către AGL, se întocmește un bon de predare-primire cu serie unică. Seria bonului reprezintă identificatorul intern al articolului pe durata procesului de verificare, examinare și emitere a raportului.
Articolul predat poate fi fotografiat, filmat și documentat intern de personalul AGL, inclusiv după preluarea acestuia în zona tehnică/laborator, în scop de identificare, trasabilitate, securitate, certificare și soluționare a eventualelor reclamații.
Clientul confirmă prin semnarea bonului de predare-primire că articolul predat este cel menționat pe bon. În cazul bijuteriilor cu pietre montate, descrierea de pe bon este una vizuală și sumară, fără a reprezenta expertiză gemologică, evaluare sau garanție asupra naturii, valorii, calității ori caracteristicilor pietrelor.
La ridicarea articolului, clientul are obligația de a verifica vizual articolul înainte ca acesta să părăsească sediul AGL. Orice obiecție privind identitatea articolului, presupusa înlocuire a pietrei sau starea vizibilă a articolului trebuie comunicată și consemnată la momentul ridicării, pentru a permite verificarea bonului de predare-primire, fotografiilor, documentației interne și evidențelor disponibile.
În cazul în care clientul formulează obiecții la momentul ridicării articolului, acestea vor fi consemnate pe bonul de predare-primire sau într-un proces-verbal separat. Consemnarea unei obiecții are exclusiv rol de documentare și verificare și nu reprezintă, prin ea însăși, recunoașterea vreunei culpe, înlocuiri, deteriorări sau răspunderi din partea AGL.
După ridicarea articolului și părăsirea sediului AGL, AGL nu mai are control asupra modului de purtare, transport, depozitare, manipulare sau intervenție asupra articolului.
Reclamațiile ulterioare vor fi analizate pe baza dovezilor obiective disponibile, inclusiv bonul de predare-primire, fotografii, documentație internă, înregistrări disponibile și documente prezentate de client.
AGL răspunde numai pentru prejudiciile directe dovedite ca fiind cauzate din culpa AGL în perioada în care articolul s-a aflat efectiv în custodia AGL. Nicio prevedere din acești termeni nu limitează drepturile legale ale consumatorilor în cazurile în care legea nu permite o astfel de limitare.
Raportul gemologic emis de AGL nu este o evaluare, garanție sau certificare a valorii, clasei, culorii și/sau altor caracteristici incluse în raportul AGL. El reprezintă doar o opinie avizată a experților noștri, opinie formulată ca urmare a evaluării, testării, examinării și analizării unui articol (piatră sau bijuterie) folosind tehnici avansate și instrumente de ultimă generație disponibile la momentul examinării. Gradarea și identificarea pietrelor se face conform procedurilor și a standardelor GIA. Prin urmare, rezultatele oricărei alte examinări efectuate asupra articolului (piatră sau bijuterie) pot fi diferite față de opinia experților AGL în funcție de:
1). Când, cum și de către cine este examinat articolul (piatra sau bijuteria) și
2). Schimbările și îmbunătățirile tehnice și ale echipamentelor care au putut surveni între timp și care pot permite examinatorului să detecteze, printre altele, utilizarea de procese pentru modificarea caracteristicilor unui articol care erau anterior nedetectabile de AGL sau modificări care au devenit reversibile, chiar dacă procesul rămâne nedetectabil.
Menționăm faptul că titlul metalului poate fi evaluat de către experții noștri, însă AGL împreună cu experții săi nu poate garanta 100% titlul metalului. Pentru o testare exactă vă recomandăm să vă adresați Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
În aceste condiții de relativitate, concluzia raportului de expertiză se limitează la o opinie avizată, astfel că nici AGL și nici experții AGL nu pot fi răspunzători pentru nici o diferență de opinie sau divergență care ar putea aparea inerent din aplicarea altor echipamente și tehnici de examinare asupra aceluiași articol, de la diferite laboratoare (tehnologiile și echipamentele folosite în tratamente, procesare și sinteză sunt în continuă evoluție și pot varia). Prin urmare, AGL și experții săi vor fi exonerați de orice responsabilitate privind implicațiile comerciale, financiare, juridice și morale ce decurg din rapoartele de expertiză emise, răspunderea neputând depăși valoarea serviciului de expertizare materializat în prezentul raport.
AGL și experții sau angajații săi nu vor comenta nici o alta opinie, în-afară de cea care folosește standardele GIA.
Evaluarea de către AGL a articolului (piatră sau bijuterie) este obiectivă și imparțială. AGL nu are nici un interes financiar în vânzarea sau cumpărarea articolului descris în raport. Prin urmare, răspunderea AGL nu poate fi mai mare decât valoarea raportului emis.
AGL și experții sau angajații săi nu vor fi răspunzători pentru: (1) orice diferență de opinie sau divergență care ar putea rezulta din aplicarea altor metode, instrumente sau tehnici de clasificare, evaluare și/sau identificare, (2) niciun fel de pierderi, daune sau cheltuieli care rezultă din orice erori sau omisiuni din raport sau din emiterea sau utilizarea raportului, chiar dacă pierderile, daunele sau cheltuielile au fost provocate de AGL sau de experții sau angajații săi, și (3) în orice caz, AGL și experții sau angajații săi nu vor fi răspunzători pentru daune deosebite, indirecte, accidentale, exemplare, punitive, legale sau consecinte, inclusiv pierderea profiturilor, care rezultă din orice erori sau omisiuni din raport sau din emiterea sau utilizarea raportului sau din orice erori sau omisiuni din raport provocate de faptele altora, chiar dacă li se atrage atenția asupra posibilității unor astfel de daune.
Orice persoană care pretinde să se bazeze pe un raport AGL este supusă acestor termeni și condiții AGL.
LIMITĂRI SUPLIMENTARE PENTRU COPIILE RAPOARTELOR AGL
Un Raport AGL facsimil nu este și nu ar trebui să fie considerat Raportul Gemologic AGL real. O versiune PDF, partajată sau tipărită nu garantează includerea celor mai recente informații privind evaluarea pentru o anumită piatră prețioasă sau bijuterie.
